vineri, 9 noiembrie 2012

"'Elixirul vieţii", in Kazahstan



Băutura care ar putea prelungi vieţile oamenilor. "Elixirul vieţii", dezvoltat de cercetătorii din Kazahstan



Experţii britanici au ajuns la concluzia că „elixirul vieţii”, creat de oamenii de ştiinţă din Kazahstan, ar putea funcţiona, informează The Telegraph.

Cercetătorii din Kazahstan au dezvoltat o băutură numită „nar” („hrană” în limba kazahă) care ar ajuta la prelungirea vieţii. 

Băutura a fost dezvoltată la Universitatea Nazarbayev, fiind în prezent supusă testelor clinice. Liderul din Kazahstan,
 Nursultan Nazarbayev, a fost cel care a dat ordin pentru crearea acestei băuturi, al unui „elixir al vieţii”, la scurt timp după fondarea instituţiei universitare în 2009. 

Nursultan Nazarbayev deţine funcţia de preşedinte din 1990. În vârstă de 72 de ani, acesta a încercat, în ultimii ani, să găsească modalităţi de prelungire a vieţii. 

Roger Highfield, directorul de afaceri externe din cadrul Muzeului de Ştiinţă din Londra a declarat: În mod cert, cercetătorii din Kazahstan au descoperit ceva. Sistemul digestiv uman conţine sute de trilioane de microbi, adică de trei ori mai mult decât numărul celulelor din principalele organe. Combinaţiile complicate de microbi au o influenţă majoră în cazul obezităţii sau diabetului şi chiar în cazul atacurilor de cord. De aceea, încercăm să ajustăm probioticele (culturi vii de bacterii asemănătoare celor care trăiesc in colon, folosite drept suplimente alimentare)”.

Se pare că Nazarbayev nu este singurul lider care caută nemurirea. „Regina Elisabeta I a fost abordată de mai mulţi oameni de ştiinţă care i-au promis că vor produce un fel de elixir capabil să-i prelungească viaţa”, a precizat doctorul Jennifer Rampling.
Enhanced by Zemanta

Kindly Bookmark this Post using your favorite Bookmarking service:
Technorati Digg This Stumble Stumble Facebook Twitter
YOUR ADSENSE CODE GOES HERE

0 comentarii:

PE NET

Licenta gratis la Windows 8

Exista variante de upgrade de la Winows 8 piratat la cel oficial.

Windows 8 lansat pe 26 Octombrie

Microsoft Laneaza windows 8. prezentarile Oficiale ale principalelor elemente

 

About Me

Recent Posts

Comfigurarare Router Dlink GO-RT-N150
Comfigurarare Router Dlink GO-RT-N150
cUM COMFIGURAM ROUTERUL PE RDS, SI CATEVA POZE DE MENIU
Read More »
TOSHIBA QOSMIO
CES 2013
ULTIMUL LAPTOP LANSAT DE TOSHIBA
Read More »
CONFIGURARE DIR 615 CU SOFT DD-WRT
CUM ARATA SOFTUL LA DIR615 CU DDWRT
TEXT-OF-THE-SLIDE-3.
Read More »

TEXT-OF-THE-SLIDE-20.
Read More »
Prev 1 2 3 Next

Recent Comments

Ai intrebari, comentarii, nu intelegi ceva sau nu-ti iese cum trebuie?

| On Line Expert © 2009. All Rights Reserved | Template Style by My Blogger Tricks .com | Design by Brian Gardner | Back To Top |